Monday, November 30, 2009

Chiar a lovit Basescu un copil?

După apariţia imaginilor in care preşedintele Traian Băsescu, aparent, loveşte un copil, s-a iscat un adevărat scandal, iar reacţiile nu au întârziat să apară.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului susţine că acele secvenţe "sunt serios şi deliberat trucate", materialul video fiind "contrafăcut cu unicul scop de a-l lovi pe Băsescu în cursa pentru a obţine al doilea mandat".

De asemenea, Theodor Stolojan, a declarat că ar fi bucuros ca o expertiză să stabilească adevărul în privinţa filmului, pentru că în opinia sa este doar o manipulare.

"După părerea mea, este o intoxicare incredibillă făcută de aceşti domni, care doresc reîntoarcerea României în mâinile celor care au stăpânit-o în perioada 2001-2004 ", a spus Stolojan.

Pe de altă parte, Adrian Năstase susţine, pe blogul personal, că în imaginile respective se vede clar care este caracterul preşedintelui şi că aceasta este "o răzbunare a istoriei."

"Am văzut, în seara asta, adevăratul caracter al lui Băsescu. Nu mi-a venit să cred. Auzisem despre episodul ăsta, din alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004, dar atunci când vezi e groaznic", scrie Năstase.

Mai mult, Dinu Patriciu a declarat că Traian Băsescu l-a lovit de două ori pe copil şi că este foarte bucuros că această înregistrare s-a făcut publică.

"Eu eram în stânga domnului Băsescu. Alături de mine se mai aflau câteva persoane care au mai văzut această scenă", a declarat Dinu Patriciu la RTV.


Ana Ghiţă, femeia care vorbea cu şeful statului în momentul în care se presupune că acesta l-ar fi lovit pe băiatul din imagini, susţine că era imposibil ca Băsescu să-l atingă pe copil.

"Nu l-a lovit pe copilul acela, pentru că nu avea cum să ajungă la el. Abia am reuşit să ajung eu ridicându-mă pe vârfuri", a declarat pentru Antena 3 femeia care îi cerea ajutorul lui Traian Băsescu în acel material video.

De asemenea, Ana Ghiţă spune că băiatul nu vorbea cu peşedintele în acel moment, ci îi adresa ei cuvinte urâte.

Marius Istrăţoiu a declarat publicatiei citate: „Vă confirm că eu sunt cel din imagini. Este o chestiune din trecut care nu m-a afectat nici atunci, nici acum. Aveam 10 ani, iniţial d-l preşedinte mă luase pe scenă şi am vrut să spun ceva legat de Iliescu şi Năstase şi probabil de emoţii am spus că Iliescu şi Băsescu nu sunt buni sau ceva de genul, apoi d-l preşedinte m-a dat jos de pe scenă. S-a enervat că spusesem o prostie şi când m-am dus lângă dânsul voiam să-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat”.

Blog Widget by LinkWithin
ROMANIA © 2008 Por *Templates para Você*