Showing posts with label turism. Show all posts
Showing posts with label turism. Show all posts

Saturday, May 16, 2009

Elena Udrea, dezamăgită că unii hotelieri nu au menţinut unitățile deschise


Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Neptun, unde a participat la inaugurarea unui centru SPA, că este dezamăgită de faptul că unii hotelieri care au avut unităţile deschise de Paşte şi de 1 Mai nu le-au menţinut în continuare la acelaşi regim.

Udrea a spus că faţă de anii precedenţi s-a înregistrat o creştere cu 200 % a numărului de turişti în perioada sărbătorilor de Paşte şi de 1 Mai, dar s-a declarat dezamăgită că unii hotelieri care au avut unităţile deschise în acea perioadă nu le-au menţinut în continuare la acelaşi regim.

"Îmi exprim dezamăgirea că nu toate hotelurile care au deschis de Paşte şi de 1 Mai au mai rămas deschise. Litoralul e frumos, dar nu-mi place pentru că nu s-au găsit soluţii pentru operatorii de turism care ţin hotelurile nemodernizate sau închise. Sunt oameni care consideră că a fi proprietar într-o staţiune înseamnă a face orice doreşti, fără să-ţi pese de cum merge staţiunea respectivă. Vom găsi soluţii legale să se întâmple lucrurile cum se întâmplă peste tot în lume", a declarat Elena Udrea.

Ea a mai spus că doreşte dezvoltarea activităţilor de agrement pe litoral şi că intenţionează să-i sprijine pe investitori în acest sens.

"Căutăm modalitatea de a le oferi diverse facilităţi", a spus Elena Udrea.
Ministrul Turismului a susţinut că mai mulţi investitori străini din ţări UE în care ea a promovat turismul românesc vor vizita România, în luna iunie, şi şi-a exprimat speranţa că va reuşi să-i convingă pe aceştia să investească în turism pe litoralul românesc.

"Dacă avem mai multe asemenea investiţii ne putem recăpăta turiştii pe care-i aveam acum 20 de ani şi îi vom determina pe turiştii români să-şi petreacă aici vacanţele", a adăugat Elena Udrea.

Sursa: MEDIAFAX

Blog Widget by LinkWithin
ROMANIA © 2008 Por *Templates para Você*